Solutii simple, efecte mari pentru a avea o casa sanatoasa.

In fiecare zi trebuie sa iei decizii, incepand cu simpla alegere a tinutei vestimentare si pana la modul in care iti organizezi activitatile. Toate acestea par sa fie facute involuntar, pentru ca, la un moment dat, se formeaza rutina. Sigur, sunt si multe exceptii, cazuri in care iei decizia pe baza unor analize serioase, menite sa duca la alegerea optima. Sau, cel putin, cat mai buna. Iar aici am putea da exemplul achizitionarii unei masini sau a unei case. Ori construirea unei case. De regula, analiza este cu atat mai profunda, cu cat investitia este mai mare, termenul de utilizare mai lung si interactiunea cu acel bun mai frecventa.

Cazul cel mai fericit este atunci cand poti controla inca de la inceput procesul decizional. Cu siguranta, cumpararea sau construirea unei case reprezinta una dintre cele mai importante investitii ale unei familii. Iar asta din mai multe motive, precum cel material, sentimental, dar si din punct de vedere al asigurarii unei calitati inalte a vietii. Tot mai multi oameni sunt atenti la aceasta din urma insusire a unei case, pentru ca este vorba despre confort, sanatate si, in mod complementar, cheltuieli de intretinere.



Casa sanatoasa, familie sanatoasa.

Confortul unei case este strans legat de mediul sanatos pe care il ofera interiorul si viceversa. Nu te poti simti confortabil intr-o casa prea rece sau prea calda, unde aerul este prea uscat, ori prea umed. Mucegaiul, radonul, campurile electromagnetice, zgomotul, emisiile de compusi organici volatili, sunt cativa dintre factorii care afecteaza calitatea si sanatatea vietii tale pe termen scurt si, mai ales, lung.  Sa nu uitam ca intre 10 si 30 de procente din populatia globului se confrunta cu probleme respiratorii, iar alergiile sunt din ce in mai mai greu de tratat si devin mai virulente din cauza multor compusi chimici noi. 

image.jpg

Problemele respiratorii

Afecteaza intre 10% si 30% din populatia lumii,

conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

Dezvoltarea si fortificarea sistemului respirator la copii are loc in primii ani de viata, iar un mediu interior sanatos va favoriza sanatatea adultului de peste ani. Problemele de concentrare sunt, de asemenea, provocate de prezenta in exces a dioxidului de carbon, iar particulele filtrate, PM10 si PM2.5 provoaca in timp inflamatii la nivelul plamanilor. Poate se aseamana cu o ora de chimie, dar acesta este situatia de fapt, care trebuie luata serios in seama.

Toate elementele de mai sus au un numitor comun: aerul. Acesta este factorul determinant in asigurarea unui mediu sanatos in interiorul unei case, putand avea o influenta benefica sau, din contra, una extrem de daunatoare. Calitatea aerului este determinata de materialele folosite in constructia si amenajarea casei, respectiv procesul de aerisire si recirculare in camere.

Cum determini sanatatea casei tale?

Revenind la achizitia sau construirea unei case, aici sunt doua aspecte care trebuie tratate separat: casele vechi si cele noi. In cazul primelor, produse cu ani in urma, este mai greu de intervenit in ceea ce priveste imbunatatirea calitatii aerului interior, iar efectele nu sunt tocmai spectaculoase. 

In schimb, alegerea unei case noi schimba datele problemei, iar aici este bine ca tu poti decide - apropo de decizii - cat de sanatoasa va fi noua ta locuinta. Raspunsurile sunt relativ simple si se pliaza pe o seama de factori ce intra in procesul de constructie si de amenajare a casei. Ii vom parcurge pe rand si vom formula o serie de sfaturi care sa te ajute pentru a alege si avea o casa sanatoasa

Procesul de constructie

  • folosirea materialelor naturale, sustenabile, cu amprenta zero sau negativa de carbon, precum lemnul, fibra de lemn, celuloza, paiele, OSB-ul, sticla celulara;

  • renuntarea la materialele clasice de constructie si izolare, precum betonul, polistirenul expandat si extrudat, PVC-ul, fibra de sticla;

  • realizarea unor pereti care sa permita difuzia vaporilor de apa de la interior la exterior;

  • realizarea unei fundatii care sa nu permita infiltrarea apei si stocarea umezelii;

  • montarea unui sistem performant de ventilatie si recirculare a aerului;

  • asigurarea calitatii lucrarilor: lipsa fisurilor, asamblare optima, etanseitate perfecta;

  • in cazul caselor eficiente energetic, orientarea ferestrelor catre sud;

  • atentie la terenul pe care va fi amplasata casa: sa nu fie in apropierea liniilor de inalta tensiune, in zone care pot fi usor inundabile, aproape de suprafete agricole care pot fi erbicidate.

Procesul de amenajare

  • eliminarea materialelor de finisare care emit VOC-uri: vopsele si lacuri pe baza de solventi sau plumb;

  • alegerea de produse pentru decorarea casei, ce nu au in componenta lor adezivi toxici, iar aici putem nominaliza covoarele, mobila, parchetul;

  • atentie la traseele cablurilor electrice, pozitionarea routerelor si a surselor emitente de radiatii, gen cuptoare cu microunde;

  • folosirea unui sistem de ferestre si usi de calitate (geam tripan, usi pentru case pasive in cazul caselor pasive);

  • in cazul folosirii unor plante decorative, trebuie alese cele cu proprietati de purificare a aerului, precum aloe vera;

  • folosirea unui sistem de detectie a fumului; 

  • eliminarea odorizantelor artificiale de interior.

Previous
Previous

Cum alegi dimensiunea si planul arhitectural perfect pentru noua ta casa.

Next
Next

Ce trebuie sa ai in vedere inainte sa construiesti o casa la munte.